Producerea betonului-generalitati

Betonul reprezinta materialul format prin amestecarea cimentului, nisipului, pietrisului si a apei cu sau fara aditivi sau adaosuri si ale caror proprietati se dezvolta prin hidratarea cimentului.

Betonul proaspat este betonul complet amestecat si aflat inca, intr-un stadiu care ii permite compactareaprin metoda aleasa. Acesta poate fi produs intr-o statie de betoane, in afara santierului cat si produs in santier.

Betonul intarit este betonul in stare solida care a obtinut o rezistenta semnificativa.

Clasele de expunere in functie de actiunile datorate mediului inconjurator:

Denumirea clasei Descrierea mediului înconjurător Exemple informative ilustrând

alegerea claselor de expunere
1 Nici un risc de coroziune sau atac
X0 Beton simplu şi fără piese metalice

înglobate. Toate expunerile, cu excepţia cazurilor de îngheţ -dezgheţ, de abraziune şi de atac chimic

 Beton de umplutură / egalizare
2 Coroziunea datorată carbonatării
Când betonul care conţine armături sau piese metalice înglobate, este expus la aer şi umiditate, expunerea trebuie clasificată în modul următor:

NOTĂ – Condiţiile de umiditate luate in considerare sunt cele din betonul ce acoperă armăturile sau piesele metalice înglobate, dar în numeroase cazuri, această umiditate poate fi considerată că reflectă umiditatea ambiantă. În acest caz, o clasificare fondată pe diferite medii ambiante poate fi acceptabilă. Situaţia nu poate fi aceeaşi dacă există o barieră între beton şi mediul său înconjurător (acoperirea betonului cu un material de protecţie).
XC1 Uscat sau permanent umed Beton în interiorul clădirilor unde gradul de umiditate a mediului ambiant este redus (inclusiv bucătăriile, băile şi spălătoriile

clădirilor de locuit)

Beton imersat permanent în apă
XC2 Umed, rareori uscat Suprafeţe de beton în contact cu apa pe termen lung (de exemplu elemente ale rezervoarelor de apă)

Un mare număr de fundaţii
XC3 Umiditate moderata Beton în interiorul clădirilor unde

umiditatea mediului ambiant este medie sau ridicată (bucătării, băi, spălătorii profesionale altele decât cele ale clădirilor de locuit)

Beton la exterior, însă la adăpost de intemperii (elemente la care aerul din exterior are acces constant sau des, de exemplu : hale deschise)
XC4 Alternanţă umiditate – uscare Suprafeţe supuse contactului cu apa, dar care nu intră în clasa de expunere XC2 (elemente exterioare expuse intemperiilor)
3 Coroziunea datorată clorurilor având altă origine decât cea marină
Când betonul care conţine armături sau piese metalice înglobate, este în contact cu apa având altă origine decât cea marină, conţinând cloruri, inclusiv din sărurile pentru dezgheţare, clasele de expunere sunt după cum urmează:

NOTĂ – În ce priveşte condiţiile de umiditate, a se vedea de asemenea secţiunea 2 din acest tabel.
XD1 Umiditate moderata Suprafeţe de beton expuse la cloruri transportate de curenţi de aer (de exemplu suprafeţele expuse agenţilor de dezgheţare de pe suprafaţa carosabilă, pulverizaţi şi transportaţi de curenţii de aer, la garaje, etc.)
XD2 Umed, rar uscat Piscine, rezervoare

Beton expus apelor industriale conţinând cloruri
XD3 Alternanţă umiditate – uscare Elemente ale podurilor, ziduri de sprijin, expuse stropirii apei conţinând cloruri

Şosele, dalele parcajelor de staţionare a vehiculelor
4 Coroziunea datorată clorurilor din apa de mare
Când betonul care conţine armături sau piese metalice înglobate, este pus în contact cu cloruri din apa de mare, sau acţiunii aerului ce vehiculează săruri marine, clasele de expunere sunt următoarele:
XS1 Expunere la aerul ce vehiculează săruri marine, însă nu sunt în contact direct cu apa de mare Structuri pe sau în apropierea litoralului (agresivitatea atmosferica marina acţionează asupra construcţiilor din beton,

beton armat pe o distanta de circa 5 km de ţărm)
XS2 Imersate în permanenţă Elemente de structuri marine
XS3 Zone de amaraj, zone supuse stropirii sau ceţei Elemente de structuri marine
5 Atac din îngheţ-dezgheţ cu sau fără agenţi de dezgheţare
Când betonul este supus la un atac semnificativ datorat ciclurilor de îngheţ-dezgheţ, atunci când este

umed, clasele de expunere sunt următoarele:
XF1 Saturaţie moderată cu apă fără agenţi de dezgheţare Suprafeţe verticale ale betonului expuse la ploaie şi la îngheţ
XF2 Saturaţie moderată cu apă, cu agenţi de dezgheţare Suprafeţe verticale ale betonului din lucrări rutiere expuse la îngheţ şi curenţilor de aer ce vehiculează agenţi de dezgheţare
XF3 Saturaţie puternică cu apă, fără agenţi de dezgheţare Suprafeţe orizontale ale betonului expuse la ploaie şi la îngheţ
XF4 Saturaţie puternică cu apă, cu agenţi de dezgheţare sau apă de mare Şosele şi tabliere de pod expuse la agenţi de dezgheţare

Suprafeţele verticale ale betonului expuse la îngheţ şi supuse direct stropirii cu agenţi de dezgheţare

Zonele structurilor marine expuse la îngheţ şi supuse stropirii cu agenţi de dezgheţare
6 Solicitarea mecanică a betonului prin uzură
Dacă betonul este supus unor solicitări mecanice care produc uzura acestuia, atunci acest tip de

expunere poate fi clasificat după cum urmează:
XM1 Solicitare moderată de uzură Elemente din incinte industriale supuse la circulaţia vehiculelor echipate cu anvelope
XM2 Solicitare intensă de uzură Elemente din incinte industriale supuse la circulaţia stivuitoarelor echipate cu anvelope sau bandaje de cauciuc
XM3 Solicitare foarte intensă de uzură Elemente din incinte industriale supuse la circulaţia stivuitoarelor echipate cu bandaje de elastomeri / metalice sau maşini cu şenile

Producerea betonului-generalitati

Cerinte pentru beton si metode de verificare

Materialele componente nu trebuie să conţină substanţe nocive în cantităţi care pot avea un efect dăunător asupra durabilităţii betonului sau provoacă coroziunea armăturilor, ele trebuie să fie apte pentru utilizarea preconizată a betonului. Când se stabileşte aptitudinea generală de utilizare a unui material component, aceasta nu indică o aptitudine în orice situaţie şi pentru orice compoziţie de beton.

În betonul conform cu SR EN 206-1 trebuie să se utilizeze numai materiale componente cu aptitudinea de utilizare stabilită pentru cerinţele specificate.
NOTĂ – Pentru produsele speciale utilizate drept componente în betonul conform SR EN 206-1, care nu sunt acoperite de standarde europene, sau când un standard european existent nu tratează aceste produse speciale,
sau când un anume component diferă semnificativ de standardul european, aptitudinea de utilizare poate fi stabilită prin:
– agrement tehnic european care se referă în special la utilizarea materialului component în beton în conformitate cu SR EN 206-1;
– prevederi în vigoare la locul unde betonul este utilizat (standarde / agremente naţionale corespondente), referitoare la utilizarea materialului component în beton în conformitate cu SR EN 206-1.

Compoziţia betonului şi materialele componente cu proprietăţi specificate sau cu compoziţia prescrisă

Trebuie să fie alese  astfel încât să satisfacă cerinţele specificate pentru betonul proaspăt şi întărit, inclusiv consistenţa, masa volumică, rezistenţa, durabilitatea protecţia contra coroziunii a pieselor din oţel înglobate, ţinând seama de procedeele de producţie şi metoda prin care se intenţionează să se execute lucrările de beton.

Când acestea nu sunt precizate în specificaţie, producătorul trebuie să selecţioneze tipurile şi clasele de materiale componente dintre cele a căror aptitudine de utilizare este stabilită pentru condiţiile de mediu specifice.
NOTA 1 – Dacă nu există prescripţii contrare, compoziţia betonului trebuie stabilită astfel încât să se reducă la minimum fenomenele de segregare şi se separare a apei din betonul proaspăt.
NOTA 2 – În general proprietăţile betonului, cerute pentru utilizarea sa într-o structură, nu vor fi atinse decât respectând procedurile de execuţie privind betonul proaspăt si locul de utilizare.

De asemenea, suplimentar faţă de condiţiile prevăzute în acest normativ este necesar ca, înainte de a elabora specificaţia betonului trebuie luate în consideraţie cerinţele referitoare la transport, la punerea în operă, la compactare, la tratamentul iniţial şi ulterior. Aceste cerinţe sunt adesea independente. Dacă toate aceste cerinţe sunt satisfăcute, diferenţele dintre calitatea betonului din structură şi cea a epruvetelor standardizate de încercat, sunt luate în consideraţie prin coeficientul de siguranţă parţial al materialului .

Producerea betonului-generalitati

Ciment

Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru cimenturi în conformitate cu SR EN 197-1.
NOTA – Pentru alte cimenturi care nu sunt cuprinse în SR EN 197-1 aptitudinea generală de utilizare trebuie să se facă pe baza prevederilor altor standarde europene de cimenturi în vigoare, a standardelor naţionale SR 3011,
SR 7055, STAS 10092, elaborate având in vedere principii şi proceduri recunoscute care sunt în conformitate cu standardul SR EN 206-1. Pentru toate cimenturile pentru care nu există experienţă de utilizare în betoane în ţară,
folosirea acestora se va face numai pe baza unor rezultate ale cercetărilor experimentale prin care să se demonstreze comportarea betoanelor la diferite tipuri de solicitări fizico-mecanice si de mediu.

Alegerea cimentului
Cimentul trebuie ales dintre cele a căror aptitudine de utilizare este stabilită, luând în considerare:
– tehnologia de executare a lucrării;
– utilizarea finală a betonului;
– condiţiile de tratare (de exemplu tratament termic);
– dimensiunile structurii (dezvoltarea căldurii de hidratare);
– agresiunile mediului înconjurător la care este expusă structura;
– reactivitatea potenţială a agregatelor faţă de alcaliile din materiale componente.

Producerea betonului-generalitati

Agregate

Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru:
– agregate de masă volumică normală şi agregate grele în conformitate cu SR EN 12620;
– agregate uşoare în conformitate cu SR EN 13055-1.
NOTĂ – Utilizarea agregatelor din beton reciclat se face în conformitate cu SR EN 13242.

Utilizarea agregatelor
Curbele granulometrice recomandate pentru prepararea betonului sunt prezentate în figurile K.1, K.2, K.3, K.4, K.5 din anexa K pentru diferite dimensiuni nominale maxime ale agregatelor 0/8, 0/16, 0/22, 0/32 şi 0/64 mm.

Balast
Balastul conform SR EN 12620 nu trebuie utilizat decât în betoane având clasa de rezistenţă la compresiune ≤ C12/15.

Agregate recuperate
Agregatele recuperate din apa de spălare sau din betonul proaspăt pot să fie utilizate ca agregate pentru beton. Proporţia de agregate recuperate nesortate, adăugate nu trebuie să fie mai mare de 5% din cantitatea totală de agregate. Când sunt folosite cantităţi mai mari de 5%, acestea trebuie să fie de acelaşi tip cu agregatele primare utilizate în beton şi trebuie sortate, separând pietrişul şi nisipul, pentru a satisface cerinţele din SR EN 12620.

Producerea betonului-generalitati

Apa de amestec

Aptitudinea generală de utilizare este stabilită pentru apa de amestec şi apele de spălare recuperate de la producţia betonului, conform SR EN 1008.

Producerea betonului-generalitati

Aditivi

Aptitudinea generală este stabilită pentru aditivi conform SR EN 934-2.
NOTĂ – Compatibilitatea aditivilor cu cimenturile utilizate trebuie verificată prin încercări preliminare.

Utilizarea aditivilor

Cantitatea totală de aditivi utilizaţi nu trebuie să depăşească dozajul maxim recomandat, de producătorul de aditivi şi nu trebuie să fie mai mare de 50 g aditiv (în stare de livrare) pe kg de ciment, în afară de cazul când s-a stabilit influenţa unui dozaj mai ridicat asupra performanţelor şi durabilităţii betonului.

Aditivii utilizaţi în cantitate inferioară valorii de 2 g/kg ciment nu sunt admişi decât dispersaţi într-o parte din apa de amestec.
Dacă cantitatea totală de aditiv lichid (în soluţie), este superioară valorii de 3 l/m3 de beton, conţinutul său de apă trebuie luat în consideraţie la calculul raportului apă/ciment.
Când sunt utilizaţi mai mulţi aditivi, compatibilitatea lor trebuie verificată atunci când se efectuează încercările iniţiale.
NOTĂ – Betoanele de consistenţă ≥ S4; V4; C3 sau ≥ F4 trebuie fabricate cu aditivi puternic reducători de apă sau cu superplastifianţi.
Betoanele trebuie sa fie preparate cu aditivi. Condiţiile de utilizare a aditivilor sunt prezentate în
tabelul urmator:

Nr.crt. Tip beton, tehnologie si condiţii de turnare Aditiv recomandat Observatii
1. Betoane de rezistenţă având clasa cuprinsă intre C8/10 şi C30/37 inclusiv Plastifiant După caz :

Superplastifiant
2. Betoane supuse la îngheţ–dezgheţ repetat Antrenor de aer
3. Betoane cu permeabilitate redusă Reducator de apa /plastifiant După caz :

– intens reducător de apă/superplastifiant

– impermeabilizator
4. Betoane expuse in condiţii de agresivitate intensă şi foarte intensă Reducător de apă /plastifiant După caz :

– intens reducător de apa/superplastifiant

– inhibitor de coroziune
5. Betoane executate monolit având clasa≥ C35/45 Superplastifiant / intens reducător de apă
6. Betoane fluide Superplastifiant
7. Betoane masive

Betoane turnate prin tehnologii speciale (autocompactante)

 (Plastifiant) superplastifiant+întârzietor de priză
8. Betoane turnate pe timp călduros Intârzietor de priză +Superplastifiant (Plastifiant)
9. Betoane turnate pe timp friguros Anti-îngheţ + accelerator de priză
10. Betoane cu rezistenţe mari la termene scurte Acceleratori de întărire fără cloruri

Producerea betonului-generalitati

Temperatura betonului

Temperatura betonului proaspăt nu trebuie să fie mai mică de 5 0C în momentul livrării.In general temperatura betonului proaspăt nu trebuie să depăşească 30 0C în cazul în care nu au fost luate măsuri speciale pentru a se asigura că depăşirea temperaturii peste 30 0C nu va avea consecinţe negative asupra calităţii betonului întărit (de exemplu încercări prealabile prin utilizarea unui aditiv întârzietor).
În cazul în care temperatura aerului este situată între + 5 0C şi – 3 0C, temperatura betonului nu trebuie să fie mai mica de + 5 0C.

În cazul în care dozajul de ciment este mai mic de 240 kg/m3 sau dacă se foloseşte ciment cu căldură de hidratare redusă (de exemplu de clasă 32,5 N) temperatura betonului trebuie să fie mai mare de + 10 0C la locul de punere în operă.
La temperaturi ale aerului mai mici de – 3 0C, temperatura betonului trebuie să fie mai mare de + 10 0C. Trebuie luate măsuri corespunzătoare de turnare pe timp friguros care constau in protejarea betonului împotriva îngheţului.

Este recomandată utilizarea cimenturilor cu degajare mare de căldură şi /sau aditivi acceleratori de întărire şi anti-îngheţ.
Nu se recomandă punerea în operă a betonului la temperaturi ale aerului situate sub – 10 0C.

În cazul în care este necesară o altă cerinţă referitor la temperatura maximă sau minimă pentru betonul proaspăt, aceasta trebuie să fie specificată dând de asemenea şi toleranţele. Toate cerinţele de răcire sau de încălzire artificială a betonului trebuie stabilite de comun acord între producător şi utilizator.

Producerea betonului-generalitati